Il Luce
Exista oameni care nu mor atunci când pleacă ci m or încet, în noi, în tăcerile noastre, în regretele pe care nu le mai putem repara. Mircea Lucescu a fost unul dintre acei oameni. Un nume care, în Turcia, în Ucraina, în Italia, era rostit cu respect…aproape cu reverență. Un constructor de echipe, un strateg, un profesor al fotbalului. Dar acasă…a casă a fost pus la zid. Prea bătrân, p rea depășit, p rea mult „Il Luce” pentru o țară care nu mai știa să-și respecte lumina. L-am criticat, l-am întors pe toate fețele, l-am judecat ca pe un străin, d e parcă gloria lui nu ne aparținea și nouă, d e parcă fiecare trofeu ridicat de el în lume nu purta, undeva ascuns, și un colț de tricolor. Și totuși, s-a întors! S-a întors la națională, nu pentru bani, nu pentru glorie, ci pentru ceva mai greu de explicat…p entru o ultimă luptă! Pentru un vis pe care îl mai purta încă, chiar dacă noi îl abandonaserăm de mult: Mondialul. A încercat…c u ce a avut, c u cine a avut, c u o generație c...